5 carti romanesti pe care sa le citesti iarna

Iarna e momentul prielnic pentru a bifa pe lista ta de lectura si cateva carti romanesti. Astfel, dupa mesele festive si intrevederile cu familia, te poti delecta cu o carte buna, alaturi de o cana aromata de vin fiert, in serile linistite de iarna. Si-n plus, ce poate fi mai relaxant decat sa citesti intr-un fotoliu confortabil, invelita in patura ta calduroasa? Asa ca nu te mai plange ca ai inceput munca si destinde-te in cel mai placut mod: lectura.

Special pentru tine, am intocmit o lista cu 5 carti romanesti numai bune de citit in zilele friguroase.

Carti romanesti pe care sa le citesti iarna

Fie ca e vorba de autori celebri nominalizati la diverse premii literare, fie ca e vorba de scriitori populari care stiu sa aduca zambetul pe buzele cititorilor, nu este un secret faptul ca literatura romaneasca contemporana are in portofoliu carti care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca ta.

1. „Nostalgia”, de Mircea Cartarescu
Unii critici spun despre Mircea Cartarescu ca ar fi un Proust psihedelic, iar povestirile din „Nostalgia” sunt fascinante si neasteptate, undeva la granita dintre realitate si reverie. Asadar, daca doresti ca in serile lenese si friguroase de iarna sa te lasi prinsa in mrejele unei carti romanesti aparte de tot ce ai citit pana acum, probabil ca vei dori sa ai pe rafturile bibliotecii tale acest volum al lui Cartarescu.
2. “Cartea cu scoarte de argint, ferecate”, de Florin Pitea
Iarna este ideala pentru a te cufunda pe taramul povestilor si al basmelor descrise in detaliu in diverse carti romanesti. Pentru a fi in ton cu vremea de afara, o carte din genul fantasy, precum “Cartea cu scoarte de argint, ferecate”, despre taramuri indepartate si calatorii misterioase, va fi perfecta, iar Florin Pitea are talentul deosebit de a te va transpune in aceasta atmosfera. Prelungeste-ti vacanta si patrunde intr-un taram fantastic presarat cu umor!

3. „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt
Aceasta carte a lui Steinhardt este, conform specialistilor in domeniu, unica in literatura romaneasca, prin prisma stilului de scriere si a ideilor evocate. Steinhardt a creat, cu siguranta, o capodopera care imbina intr-un mod spectaculos notiuni de metafizica, istorie, umor si literatura, iar acest lucru te va face sa ramai atintita asupra cartii sale pentru multa vreme. Asadar, daca doresti sa iti imbogatesti atat cultura, cat si biblioteca, „Jurnalul fericirii” este o lectura obligatorie, care merita citita in tihna, pentru a reflecta in profunzime asupra ei.

4. „Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut”, de Simona Tache si Mihai Radu
Cunoscuti pentru umorul caracteristic, cei doi autori au publicat impreuna o carte auto-ironica, iar aceasta a devenit in scurt timp un bestseller. Astfel, daca vrei ca in zilele mohorate de iarna sa ai parte de o doza sanatoasa de ras, nu uita ca pe lista de lectura sa adaugi si titlul Simonei Tache si al lui Mihai Radu. De altfel, a doua lor carte, „Barbatii vin de pe Marte, femeile de la coafor”, a fost recent lansata, iar dialogurle imaginare, dar inspirate din cotidian, dintre Ea si El au starnit diverse opinii. Insa majoritatea a gustat stilul celor doi autori, astfel ca in scurta vreme stocurile din librarii au fost epuizate. Prin urmare, iti recomandam ambele carti, daca doresti sa experimentezi o perspectiva diferita, cu mult umor, a relatiilor dintre barbati si femei.

5. „O sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda”, de Ioana Chicet- Macoveiciuc
Autoarea este o cunoscuta bloggerita, iar cartea de fata aduce in atentie notiuni de parenting dobandinte prin propria experinta. Astfel, cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc este bazata pe intamplari reale, din sanul familiei, si reprezinta un volum de nonfictiune narativa de nelipsit din casa oricui. Astfel, sfaturile oferite de autoare devin cu atat mai simpatice cu cat sunt sustinute de povesti reale, care vor produce atat zambete, cat si momente emotionante.

Prin urmare, chiar daca vacanta de iarna s-a dus, ai cel putin cinci carti romanesti care te vor ajuta sa te relaxezi dupa o zi obositoare. Fie ca alegi volume care te vor face sa razi, fie ca vei dori sa afli notiuni de parenting sau pur si simplu doresti sa faci calatorii imaginare prin intermediul lecturilor, titlurile de mai sus iti vor veni in ajutor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *